Din păcate, în România există mentalitatea conform căreia afecțiunile psihiatrice sunt boli rușinoase sau manifestări ale unor persoane care doresc să se alinte sau pur și simplu nu au o anumită „tărie de caracter”. De cele mai multe ori, se așteaptă din partea bolnavilor cu tulburări psihice să-și revină de la sine, fără ajutor de specialitate. Din această cauză, deși în alte patologii cum ar fi cele oncologice sau cardiovasculare asistăm la o adresare adesea nejustificată către doctorul specialist, în cazul pacienților psihiatrici există tendința de a evita consultul de specialitate.

Cu atât mai mult, atunci când vine vorba de un membru al familiei, mai în vârstă sau care a dezvoltat o patologie timpurie, aparținătorii au tendința de a amâna consultul medical psihiatric și, cu atât mai mult, internarea pacientului într-o instituție de profil. De vină pentru această stare de fapt este desigur și imaginea publică pe care o au spitalele psihiatrice, care sunt adesea privite de publicul din România ca un fel de casă a ororilor, un loc în care dacă intri ai doar șanse minime de vindecare sau, mai rău, de agravare a stării psihice.

Centrul privat de psihiatrie Idris, pentru îngrijirea bolnavilor cronici, a luat naștere tocmai pentru a combate aceste idei greșite, pentru a da o șansă la o viață mai bună atât pacienților cât și aparținătorilor. Patologiile psihiatrice nu sunt cu nimic mai rușinoase decât oricare altele, iar faptul că, la un moment dat, un om ajunge să le dezvolte nu spune nimic despre gradul lui de inteligență, despre viața pe care a dus-o, despre modul în care este îngrijit, la fel cum miopia de pildă se instalează independent de conduita pacienților clinicilor de oftalmologie.

Celor care ezită să ne consulte sau se gândesc că dacă își internează un apropiat în clinica noastră le spunem doar câteva lucruri:

  • centrul nostru oferă diagnostice și îngrijiri la cel mai înalt nivel european și este un spațiu al preocupării permanente pentru calitatea vieții pacienților noștri, de la medicație și igienă, la recuperare și confort;
  • nu poate exista niciun sentiment de vinovăție sau de abandon atunci când vă internați un apropiat, pentru că, în marea majoritate a cazurilor, el va fi îngrijit mai bine și mai competent decât acasă;
  • internarea nu trebuie privită ca o lipsă de grijă față de pacient, ci dimpotrivă, fiindcă profesionalismul personalului nostru, experiența și anii lungi de studiu ne permit o abordare științifică, orientată spre ameliorarea stării de sănătate a pacientului sau, în cel mai rău caz, spre prezervarea situației prezente;
  • noi ne putem dedica unei îngrijiri permanente, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, ceea ce e adesea imposibil în căminul unei familii, acolo unde pacientul locuiește împreună cu ceilalți.
batrana fericita

Un alt aspect pe care nu trebuie să-l pierdeți din vedere este acela că puteți pune capăt relației cu centrul nostru atunci când doriți, fără să trebuiască să ne explicați ceva. Și nu întâmplător am lăsat pentru încheiere faptul că puteți privi internarea în centrul nostru ca pe un prim pas pentru vindecarea celor dragi. Fiindcă, da, internarea într-un centru psihiatric nu e începutul sfârșitului, ci o ușă deschisă către vindecare, către o viață de calitate.

Leave A Comment